voi reuşi

voi reuşi

Posted on May 08th, 2014

antreprenor căuta tot mai des inspiraţie şi noi sugestii în rîndul tinerilor care studiau la Academia de Arte Aplicate din Viena. Invitaţiei lui Anger către studenţii Academiei de-a cîştiga cîţiva şilingi pe perioada vacanţei în cadrul întreprinderii sale, i-a dat curs, într-o zi, şi tînărul Udo Proksch.
Şugubăţul plin de idei şi tînărul antreprenor încununat de succes, au fost curînd reciproc fascinaţi unul de celălalt. Pe scurt, Proksch s-a hotărît să nu se mai întoarcă la Academie şi să devină sfătuitorul şi omul de contact pentru Wilhelm Anger.
Udo l-a introdus pe comerciant în cercurile sale artistice unde figurau cunoscutul pictor Ernst Fuchs şi Friedrich Stowasser („Friedenreich Hundertwasser“), care făceau parte din cercul intim de prieteni al lui Proksch. Anger s-a revanşat apoi, organizîn-du-i tînărului său prieten petreceri zgomotoase cu care ocazie se făceau daruri generoase.
Prin ideile sale deosebite de reclamă, Proksch a contribuit şi la succesele firmei APM. Echipa de designeri Anger, la care avea voie doar ocazional să colaboreze, a creat ceva mai tîrziu renumiţii ochelari de ski — CARRERA, pentru care şeful firmei era pregătit să investească sume majore în vederea lansării acestor ochelari pe piaţa mondială.
Pentru realizarea campaniei, Proksch era în elementul său. Venise momentul să-i prezinte prietenului său din tinereţe Hans Peter Daimler, pe „geniul vînzării“ — Anger.
Ca reprezentant de camioane al lui MERCEDES la Salzburg, Daimler avusese numai un succes mediocru, dar norocul său a fost, că, frecventînd şcoala din Kitzbiihl, era prieten cu Toni Sai-ler şi Ernst Hinterseer, copiii minune ai echipei naţionale de ski a Austriei. Aşa hoinărea cu Proksch pe diverse piste de ski în preajma echipei naţionale şi acolo unde apărea cîte un fotograf, îi atîr-nau repede cîte o pereche de ochelari — CARRERA.
Trucul lor de a face reclamă a avut succes. Ochelarii Anger au avut o vînzare uriaşă şi Proksch a primit 12% din încasări.
Aşa a devenit notoriul sărăntoc Udo Proksch, (studentul pier-de-vară, care locuia la prieteni şi avea datorii la toţi birtaşii, şi care-şi cîştiga strictul necesar pentru a supravieţui spălînd ocazional morţii), prin întîlnirea cu fabricantul de mase plastice şi într-un timp foarte scurt, un om de mare succes, ticsit de parale. Dar le risipea şi foarte repede.
Dotat cu un geamantan plin cu mostre de ochelari de soare din plastic, Anger l-a trimis în S.U.A. ca reprezentantul său, în scopul investigării de noi pieţe de desfacere. Succesul a fost limitat, în schimb Proksch a resimţit plăcerea aventurii şi-a hoinărit un an prin America în calitate de asphalt-cowboy: muncitor zilier, profesor de ski, spălător de vase şi statistician la Hollywood.
Prima căsătorie — şi cîteva săptămîni mai tîrziu, primul divorţ — le-a rezolvat tot acolo.
în final avea un gînd măreţ: voia să înfiinţeze un sindicat al actorilor pentru a-1 putea vinde ulterior renumitului Jimmy Hoffa, membru al sindicatului crimei din S.U.A.
Preşedintele sindicatelor de transport americane, care a fost adus în faţa Justiţiei pe motivul contactelor sale prea strînse cu Cosa Nostra (sindicatul delincvenţilor americani), nu mai trăieşte de mult timp.
în momentul în care Hoffa era pe punctul de a da detalii oficialităţilor americane, legate de practicele criminale ale sindicatului său, a fost asasinat. Cadavrul său a fost turnat cu mare măiestrie într-un bloc de ciment şi scufundat într-un rîu.
Şi Udo Proksch a părăsit, mai pe urmă, America şi s-a reîntors în Europa, prin Japonia, Hong Kong, India şi Pakistan.
Complimente din partea KGB-ului
în aprilie 1945, cînd, în urma tratativelor strategice trupele de ocupaţie sovietice se îndreptau în număr mare spre Viena, într-unul din primele tancuri care străbăteau oraşul se afla un băieţel plăpînd de 15 ani, care striga cît îl ţinea gura: „Trăiască Armata Roşie!“ Ruşii l-au adus pe acest băiat orfan, ca pe un fel de mascotă, la Viena. Se numea Rudi Wein, de origine semită. El luptase, încă din copilărie, împotriva fascismului alături de părinţi, care ulterior au murit.
Rudi Wein, un fanatic comunist, cu toate că era analfabet, a devenit unul din agenţii cei mai dibaci ai trupelor sovietice şi ai partidului comunist. A fost instruit să devină comandant pentru tineret şi angajat la editura comunistă GLOBUS.
între timp, educatorii săi politici îl trimiteau des în Uniunea Sovietică, unde a primit o educaţie ideologică de bază şi şi-a fundamentat credinţa în necesitatea unei revoluţii comuniste mondiale.
în iulie 1957 erau programate să aibă loc la Moscova Jocurile Internaţionale ale tineretului Comunist, o festivitate care servea tinerilor activişti comunişti din întreaga lume de-a fi împreună, dar în special Serviciului Secret — KGB, care putea înjgheba contacte şi promova elemente potenţiale.
Din ordinul KPO (Partidul Comunist Austriac) şi Rudi Wein a contribuit la pregătirile spectacolului politic de la Moscova. Din delegaţia austriacă, prezentă în capitala comunistă a lumii, au făcut parte şi o serie de persoane din afara organizaţiei. Printre ele se afla absolventul Academiei de arte aplicate şi scenografie llansNeuffer împreună cu prietenul său Udo Proksch.
Plata voiajului, sejurul şi cheltuielile le-au suportat sovieticii.
La Moscova, cei doi au fost mai întîi găzduiţi de compatriotul lor Rudi Wein, apoi preluaţi de diverşi comisari politici sovietici.
A venit şi al patrulea în horă: Wladlen Stalin Badian, un tînăr rus de origine germană, care emigrase la Viena cu scopul de a studia aici tehnica.
Lui Udo Proksch i-a plăcut la Moscova. Cu Rudi Wein se înţelegea de minune. La Viena avea dintotdeauna o problemă: majoritatea prietenilor îl numeau: „Nazi-Bub“ (băiatul nazist). Din cauza aceasta, a suferit mult. Acuma, apăruse prilejul să compenseze această pată legînd demonstrativ prietenia cu micul comunist care mai era şi evreu pe deasupra.
Şi gazdelor sovietice le-a fost simpatic Prosksch, care era un tînăr deosebit, dornic de contacte. Aşa s-a hotărît Proksch să ră-mînă în Uniunea Sovietică.
Cît timp a durat perfecţionarea lui la Moscova, nu se ştie. El jură că ar fi stat exact şase luni ca musafir în Uniunea Sovietică şi că, la invitaţia guvernului, a studiat regie la Academia cinematografică — EISENSTEIN unde se pare că ar fi fost coleg cu viitorul regizor cinematografic din Hollywood, polonezul Roman Polansky.
Prietenii, care ar trebui să ştie, susţin că studiile sale de la Moscova au durat un an şi jumătate — exact cît ar fi durat perioada de calificare pentru serviciul secret sovietic KGB. Rudi Wein, la timpul respectiv, absolvise deja Academia cinematografică EISENSTEIN.
în ce domeniu s-a calificat Proksch cu adevărat la Moscova, a rămas pînă azi un mister. Un lucru este sigur cu adevărat: atunci cînd a revenit la Viena vorbea curgător limba rusă şi se bucura de cele mai bune relaţii în cadrul diverselor grade ale nomenklaturii sovietice.
Chiar la Kremlin, el avea acces oricînd. Pe primul ministru N ikita Hrusciov l-a cunoscut personal.
După întoarcerea colegului de facultate a lui Proksch, Rudi Wein de la Moscova la Viena, acesta a părăsit editura comunistă GLOBUS şi s-a angajat cu succes la reprezentanţa din Viena a concernului internaţional Olivetti — maşini de scris pentru birou
— unde l-au fascinat, în special, ultimele dezvoltări în domeniul automatizării tehnicii.
După sejurul la Moscova Udo Proksch, a continuat, dimpotrivă, să reactiveze ca liber colaborator la fabrica de mase plastice Wilhelm Anger, luîndu-şi titlul de „Designer“ şi numele artistic „Serge Kirchhofer“.
Din acest moment a fost taxat drept „Omul cu identitate dublă11. Odată era anunţat la adresa X ca simplu Udo Protsch, dar totodată la adresa Y figura drept „Serge Kirchhofer" şi pe acest
motiv îşi schimba veşnic locuinţa; avea pentru fiecare nume cîte un paşaport şi-n final era cunoscut ca acela care „nu pleacă undeva, fără să posede un pistol**.
Ce a făcut el pe linie profesională în anii 1959-1962 rămîne un mister. Nici el însuşi nu pomeneşte nimic de această perioadă.
în schimb, însă, în 1960 numele de Udo Proksch, alias Serge Kirchhofer a devenit cunoscut şi-n cercurile serviciilor secrete occidentale în legătură cu o cumplită catastrofa aeriană, care a lovit ca un trăznet prestigiul liniei de zbor AUA (tocmai fusese înfiinţată cu trei ani în urmă) şi în urma căreia au murit 31 de persoane, printre care şi 18 austrieci.
Era perioada „războiului rece11. Controversele între cele două supraputeri, Uniunea Sovietică şi S.U.A. au dus către sfîrşitul anilor 50 la primul apogeu din perioada postbelică. în Cuba, Fidel Castro ajunsese la putere cu ajutorul armamentului sovietic şi-şi instaurase regimul său comunist de teroare; pentru înăbuşirea unei răscoale în Liban au sosit trupe americane, iar britanicii au intrat în Iordania. în Irak avea loc o lovitură de stat, urmată de „răscoala baricadelor11, din Algeria.
în mai 1960, temperatura dintre puterile lumii atinsese punctul absolut de îngheţare, datorită afacerii U-2: sovieticii au dobo-rît un avion de recunoaştere american; Hrusciov a renunţat brusc la întrevederea la nivel înalt cu Eisenhower; la ONU, situaţia era tumultoasă.
Primul ministru sovietic insultase în mod grosolan Occidentul, iar în toamna aceluiaşi an a adus la cunoştinţă înfiinţarea unei „ONU-roşii11 proprii, sub influenţa directă sovietică.
în după amiaza zilei de 26 septembrie 1960 a decolat, conform planului, de pe aeroportul Schwechat din Viena, avionul companiei AUA — Joseph Hayden, în zborul său spre Moscova, via Varşovia.
Printre cei 31 de pasageri se aflau patru domni ce călătoreau cu paşapoarte diplomatice şi care terminau în acea zi „o excursie organizată de întreprindere11, de mai multe săptămîni. Aceasta i-a purtat de-a lungul şi de-a latul Uniunii Sovietice, de la Moscova pînă la Vladivostok şi de acolo mai departe, în China. De la Hon Kong, au zburat în fine la Viena şi de aici înapoi în Uniunea Sovietică.
Aceşti patru domni erau diplomaţi acreditaţi la Moscova; doi americani, maiorul Willis H. Knipl şi maiorul Edward Wootten, locţiitorul ataşatului aerian britanic, John Cooke precum şi un francez, locotenentul-coIonel Paul Bertrand. Valorosul material strategic pe care-1 adunaseră de-a lungul călătoriei, mai era în posesia lor.
Cu puţin timp înainte de decolare a fost adus la bordul avionului „Jospeh Hayden“ bagajul de curier diplomatic al ambasadei americane din Viena, cu importante materiale ale serviciului secret, pentru a fi expediat la ambasada americană de la Moscova.
Aşa cum a ieşit de curînd la iveală, acţiunea secretă de transport a bagajului nu i-a scăpat, desigur, serviciului secret sovietic.
După escala de la Varşovia, avionul austriac de scanare cluj tip SUPER VISCOUNT 837 ar fi trebuit să aterizeze pe aeroportul Sereme-tievo din Moscova la ora 21, ora locală. La ora 22 şi 30 ambasada austriacă din Moscova anunţa telefonic AUA din Viena: consilierul de legaţie Otto Eiselberg comunica foarte neliniştit că Joseph Hayden ar fi în întîrziere.
Scurt timp după aceasta s-a zvonit că avionul ar fi avut o aterizare forţată undeva în Uniunea Sovietică şi a suferit un accident.
De-abia cîteva ore mai tîrziu s-a lămurit pe deplin ce se petrecuse în realitate — şi anume la ora stabilită sosirii avionului, în apropierea aeroportului din Moscova sub ochii organelor sovietice de siguranţă:
Joseph Hayden se afla în etapa de aterizare, cînd, dintr-o dată, din motive necunoscute a coborît mult prea jos. A atins mai întîi vîrful unor copaci şi-n felul acesta a pierdut suprafaţa portantă. Apoi a făcut o curbă lungă de 400 m în pădure şi-n final s-a prăbuşit la numai 12 km de pista de aterizare, deasupra unei zone militare sovietice.
Din cei 31 pasageri şi şase membri ai echipajului, au supravieţuit îngrozitoarei catastrofe numai 5 pasageri şi stewardesa, Maria Wernle.
Puţini dintre cei de la bordul avionului au murit pe loc, majoritatea au fost grav răniţi, murind ulterior în chinuri groaznice printre vracurile în flăcări.
Cu toate că o radiogramă a demonstrat că prăbuşirea fusese urmărită pe ecranul radar al turnului de control din Moscova, echipa de salvare a sosit la locul prăbuşirii, 12 km depărtare de aeroport, de-abia după cîteva ore.
A doua zi s-a format o comisie de cercetare sovietico-austria-că, pentru a cerceta cauza accidentului.
Primii au fost sovieticii care au comunicat versiunea lor oficială: Aşadar, aeronava Joseph Hayden, care era pilotată de cel mai priceput căpitan de zbor al lui AUA şi de co-pilotul său Fer-dinand Freisleben, se afla în primul coridor aerian pentru aterizare. Avionul avea contact acustic cu turnul de control din Moscova. Apoi i s-a cerut avionului să coboare un nivel şi să se pregătească pentru aterizare. Din acel moment, aşa susţin sovieticii, a apărut dintr-o dată un deranjament în legătura prin radio, şi s-a întrerupt contactul.
Banda cu însemnările discuţiilor prin radio din timpul aterizării a fost, oricum, confiscată de ruşi şi pusă la dispoziţie cîteva zile mai tîrziu. A existat presupunerea că s-ar fi manipulat la banda de magnetofon.
Pe baza declaraţiei unui căpitan de la Sabena s-a constatat următoarea stare de fapt. Acel pilot, Roger Lenpir, care a zburat cu avionul său nemijlocit în spatele lui Joseph Hayden în direcţia Moscova a ascultat clar şi precis pînă la capăt întregul trafic radiofonic între austrieci şi turnul de comandă din Moscova. înălţimea de zbor era dată permanent de către austrieci şi tot timpul se repetă invitaţia de la Moscova să se meargă mai jos, mai jos şi mai jos.
Austriecii sceptici tot întrebau dacă este corect ce se întîmpla? Moscova confirma.
La acel moment, aeronava Joseph Hayden era deja dirijată cu 300 m mult prea jos. Apoi a urmat comunicatul lapidar din partea turnului de control: tocmai s-a văzut pe ecranul radar prăbuşirea avionului!
Oficial, motivul prăbuşirii aeronavei Joseph Hayden a rămas nerezolvat, cu toate că în tergiversările îndelungate dintre Austria şi Uniunea Sovietică a fost prezentat la 24 Octombrie 1960 un
proces verbal de 28 pagini, comisiei de cercetare, în care s-a ajuns numai la următoarea concluzie:
• la baza accidentului n-a existat nici o perturbare meteo;
• se elimină ca motiv al catastrofei vreo defecţiune tehnică;
• dezastrul nu are nici o legătură cu greşeala umană — piloţii austrieci n-au nici

Tags:
Post new comment
Ca8ah0qg6gnv's picture

Our friendly guest service team is オロビアンコ 激安 on site アクセソワ 財布 24 アナスイ 通販 hours a day to assist with your every need to ensure your stay is memorable. Triceps kickbacks, your feet are about hip to shoulder width apart. Here a core オークリー サングラス example:. The Taliban segregation codes meant women were invaluable for gaining access to vulnerable women or conducting outreach research. Fallon had a sex change over 6 イルビゾンテ 財布 years ago, and has likely been on hormone therapy even longer. As the host invited us in, he sat us at our table nice little place , you could tell very authentic food. Fortunately, true hound dogs are rather rare.. I actually go see different movies. アナスイ 長財布 For the terminally lazy, they will even deliver beer and cigarettes. There is documentation from state health departments that 18 were reported to the Federal Center for Disease Control. Confusing is that these sois also have names of their own (for example, Soi 55 イルビゾンテ 店舗 is better known as イルビゾンテ Soi Thong Lo) and these sois can also have sois of their own (such クラークス レディース as Thong ケイトスペード 財布 Lo Soi 1).. You've got your hole in the wall establishment all the way to the large, extravagent bar with a live band or DJ. The PC market won last forever, though, which is exactly why Microsoft has made a very rapid right angle turn into the イルビゾンテ 店舗 tablet コールハーン 公式 market. I hope that she doesn't go on a クロムハーツ 店舗 strict diet in response to the recent media ADMJ 財布 circus about her weight. A MAN IN SOUTH FLORIDA IS USING HIS CAR TO LOOK FOR LOVE. I continue to be baffled by those who oakley メガネ cut off possibilities with a semantic twist. The boots are very クロムハーツ 財布 stylish and offer great traction. When the amendment finally passed through Congress, eight of the コールハーン ナイキ nine オークリー サングラス states that voted against ratification of the amendment were run by コールハーン 店舗 Democratic legislation. If you find you made a mistake in leaving someone you were with honestly to be with someone who was willing to bend アクセソワ 店舗 the rules for クラークス ワラビー their own anna sui バッグ agenda, don't be too proud to admit it. She is quoted as saying, "and I believe I am イルビゾンテ アウトレット largely blamed オークリー アウトレット for the homes wrecked and engagements broken because of clipped tresses.
相关的主题文章:

  • クロムハーツ 14-34-14-34-62262
  • オークリー 激安 14-34-14-34-60757
  • アナスイ バッグ 14-34-14-34-61571
  • ADMJ バッグ 店舗 14-34-14-34-61284
Facebook Comments Box