documente scanate

documente scanate

Posted on May 08th, 2014

de ani care şi-au aruncat în aer cârjele.
în fine ne-a părăsit într-un clinchet de brelocuri scuturându-şi cu mândrie extravaganta sa claie de păr roşu.
Steffi căzu într-un fotoliu şi bâigui.
- Dumnezeule, cred că vine direct de la muzeul G revin.
Casă sigură, te cred şi eu. Cu un monstru ca ăsta eşti mai în siguranţă într-un abator. Dar de ce vrei să rămâi aici?
- Nu râde, Steffi, poimâine vei fi şi dumneata poate, un fugar ca şi mine.
Râsul său era un râs nervos, cu chicoteli şi sufocări, care-mi aduceau aminte de un celebru personaj al Veneţiei care a murit de apoplexie râzând de o glumă obscenă.
A doua zi dimineaţă la ora zece, îmbrăcat cu o salopetă şi o şapcă de mecanic, mă prefăceam că repar un Fiat cam la 60 de metri de intrarea în bibliotecă. Nu era nimic stricat la motor, dar eu eram nervos şi crispat, sperând chiar că Steffi va câştiga pariul, permiţându-mi să abandonez totul fără remuşcări. La ora zece şi un sfert
Steffi cobora strada având aerul unui profesor în vârstă, dornic să descifreze tainele cărţilor rare.
»
- La ora zece şi douăzeci şi cinci, Elena Leporello sosi într-o Lancia albă. Era singură, lucru bun pentru moment, coborî, îşi închise calmă maşina şi pătrunse în bibliotecă. Mi-am şters mâinile şi am început să supraveghez strada. Nu erau trecători suspecţi, sau maşini periculoase. N-aveam altceva de făcut decât să aştept.
La ora zece şi cincizeci şi cinci, Steffi ieşi împreună cu Elena Leporello, se urcară în Lancia şi plecară. Eu i-am urmat de la distantă, dorind să văd dacă nu cumva o
maşină a poliţiei se interesează de cortegiul nostru. Pe străzile aglomerate ale oraşului Milano erau greu să-mi dau seama ce se întâmplă exact. Când am ajuns pe autostradă am rămas mult în urmă lăsând câteva alte maşini să ruleze în urma Lanciei, dar după ce am trecut de Verona mi-am dat seama că nu eram filaţi. In-
»
strucţiunile pentru Steffi erau de a ajunge până la Veneţia, de a-i cumpăra doamnei un sandvici în piaţa San-Marco şi să plece când îmi voi face eu apariţia. Va pleca să mă aştepte în refugiul nostru. Elena putea să se întoarcă singură la Milano. Eu speram că această strategie ar face-o să creadă că eu am părăsit oraşul Milano şi că mă ascundeam, undeva prin oraşul Dogilor.
Eu trecusem direct pe acasă, mă spălai şi mă îmbrăcai sport, am venit pe jos în piaţa San-Marco. Steffi m-a văzut venind şi a plecat înainte ca eu să ajung lângă masă.
Elena Leporello mă privi cu răceală.
- Sper, colonele, că această dezgustătoare melodramă, nu este cu totul lipsită de sens.
- Sper, doamnă, că dumneavoastră mă veţi ajuta să-i dau un sens. Aveţi veşti de la căpitanul Rodiţi?
- Nici un cuvânt.
- Soţul dumneavoastră ştie unde este?
- Nu. Are o echipă de investigaţie care lucrează zi şi noapte. El spune că ştie ce s-a petrecut în apartamentul lui Matteo. Dumneata l-ai forţat să scrie un document fals care este o acuzare, înainte de a-l fi omorât sau răpit.
- Şi de unde ştie?
- De la notarul care a legalizat acest document în apartamentul lui Matteo. A fost arestat şi a semnat o declaraţie.
- Soţul dumneavoastră a văzut documentul?
- Nu mi-a spus.
- Atunci, cum ştie el că este fals şi că este o acuzaţie?
- Evident, i-a spus notarul.
- Notarul nu a citit documentul, el pur şi simplu l-a timbrat şi l-a semnat.
- Dar totuşi un document există?
-Da.
- Este o acuzaţie?
- Da, dar nu falsă. Vreţi să-l vedeţi?
- Dacă vreţi...
l-am întins o copie a confesiunii lui Rodiţi şi am privit-o cu atenţie în timp ce o citea. A devenit palidă, tot sângele i-a fugit din obraji. Tremura foarte tare şi am crezut pentru o clipă că i se va face rău. Mi-am întins mâna să o susţin, dar mă respinse cu un gest şi continuă să citească. Când a terminat era din nou stăpână pe sine şi această bruscă posibilitate de a-şi controla emoţiile era înspăimântătoare la vedere. împături cu grijă documentul şi mi l-a dat înapoi. Apoi mă privi în faţă şi privirea ei era rece şi dispreţuitoare.
- E o ţesătorie de minciuni, colonele, de monstruoase şi oribile minciuni.
- Este scrisul lui Rodiţi.
- Dar dumneata i-ai dictat-o. Notarul te-a auzit din camera cealaltă.
- Am dictat-o după interogatoriu, a auzit şi asta?
- A auzit ameninţările dumitale, probabil că a auzit şi restul.
- Sunteti sigură că totul este fals?
-Totul.’
- Deci, dumneavoastră şi Rodiţi nu aţi fost amanţi?
- Bineînţeles că nu.
»
- V-am citit scrisorile, doamnă. V-am văzut fotografia semnată. Rodiţi le ţinea în sertarul de la masa sa de
»
toaletă.
- Nu, colonele, nu sunt scrisori.
-Vreţi să spuneţi că au fost luate din ordinul soţului dumneavoastră. Dar nu toate. Eu am în buzunar una din ele. Pot să vă mai spun că fotografia a fost făcută de Donaţi la Bologna, şi a făcut şi o copie pentru mine. Daţi-mi voie să vă spun altceva. Rotidi, amantul dumneavoastră, era un prieten a lui Giuseppe Balbo, care a fost omorât de poliţie acum două, trei seri. L-am întâlnit împreună la clubul Alcibiade. Nu, doamnă, depoziţia nu
minte. Eu nu mint. Dumneavoastră minţiţi. De ce? Vă e
i
frică de soţul dumneavoastră? Sau de ceea ce v-ar putea face dumneavoastră şi copiilor? f
- Nu, colonele.
-Atunci, ascultaţi-mă, vă rog. Rodiţi mi-a spus că dumneavoastră aveţi toate materialele, fotografii şi benzi magnetice înregistrate, care sunt dovezi împotriva soţului dumneavoastră, de unde reies toate crimele de care este acuzat.
- Nu am nimic din toate acestea.
- Dar dacă scrisorile dumneavoastră au un anumit sens, l-aţi iubit pe Rodiţi. El vă iubea, mi-a spus-o.
- O dragoste veche este o mângâiere prea rece.
- Mi-a mai spus că benzile înregistrate şi fotografiile sunt singura asigurare împotriva soţului dumneavoastră.
- Eu nu !e am şi n-am nevoie de nici o asigurare.
- De ce, pentru că Rodiţi a murit?
- Dumneata spui asta, nu eu.
- Sau pentru că mărturisirea sa este discreditată şi pentru că soţul dumneavoastră va renunţa la aceste mici distracţii pentru moment? Dar dumneavoastră, ce fel de femeie sunteti?
j
- Am să-ţi spun ce fel de femeie sunt. Dacă soţul meu va fi destul de abil ca să iasă din această încurcătură, atunci va fi destul de abil ca să se caţere până în vârful pomului. Şi aş vrea să fiu scanare de documente şi eu acolo. Dacă nu va putea să ajungă acolo, n-are importanţă, pentru mine mai există şi un alt viitor.
- Dumneavoastră aţi putea să rezolvaţi această treabă, acum. Este un agent de poliţie prin apropiere şi doi carabinieri la intrarea Domului San-Marco, chemati-i, spuneţi-le cine sunt şi îndemnaţi-i să mă aresteze.
- Nu, dragul meu colonel, eu nu sunt încă prea sigură de abilitatea dumitale şi nu-mi dau seama dacă te poţi măsura cu soţul meu. Este un joc, eu sunt spectatoarea privilegiată, stau retrasă şi asist la luptă cu interes. Aş putea chiar să-mi petrec cu interes o oră în patul dumitale, dacă ţi-ar face plăcere şi dacă locuinţa dumitale nu e prea departe. Nu? Altădată, poate. Mă pricep mai bine decât Laura, s-o ştii. Dar ai aflat ce i s-a întâmplat?
-Ce?
- Noaptea trecută, şi-a propti maşina într-un pom. Bea prea mult, aşa cum ştii. Am avertizat-o de multe ori, soţul meu de asemenea.
- Este grav rănită?
- Doctorii crşd că va scăpa, dar va fi o nenororire, căci s-ar părea că va avea doar o existenţă vegetativă. Păcat! Era atât de frumoasă! La revedere, colonele.
Mi-a întins mâna, dar am refuzat-o, nici nu m-am sculat măcar să o salut de plecare. Eram aşezat şi o
urmăream din ochi până a traversat piaţa, cu capul sus, şolduri legănate, un aer atât de degajat ca al fetelor care fac trotuarul. Porumbeii zburau la trecerea ei.
A fost o decepţie, un dezastru, care nu putea fi remediat în nici un fel. Şteffi rezuma situaţia într-un scurt discurs de adio.
- Şah şi mat! Ultima dumitale speranţă, o speranţă mică de tot, este seiful.- Aş vrea să pot să te ajut, dar nu pot. Mă întorc la Roma. Dacă ai nevoie de ceva, cheamă-mă. Da, dă-mi voie să-ţi dau un mic sfat. Lasă totul şi du-te să-ţi găseşti prietena în Elveţia. Lasă-I pe Manzini să se ocupe de restul afacerii. Aici eşti ca într-o capcană, eşti în aer, cum s-ar spune şi asta e foarte demoralizant. Cunoşti sistemul. Te-au imobilizat, n-au decât să aştepte, mai devreme sau mai târziu vei comite o mică greşeală, iar ei vor închide capcana. Te iubesc mult, Matucci, Dumnezeu ştie de ce, căci nu mi-ai adus decât necazuri. Nu ţiu să te văd secerat, înainte de a fi avut posibilitatea să creşti.
Când a plecat l-am sunat pe Manzini şi el era foarte pesimist. Mi-a spus că s-a gândit la o campanie de presă ca să agite apele tulburi, dar că riscurile erau prea mari; riscul de a se invoca legile vechi pentru a obţine suprimarea ziarelor, riscul de a pierde la Quirinal, printr-o acţiune prematură, prietenii nehotărâţi, riscul de a face să izbucnească o revoltă publică. El de asemenea mă sfătuia să plec în Elveţia, vocea sa era obosită, starea sănătăţii sale mă preocupa.
Când am pus jos receptorul, m-a apucat o furie cumplită. Am început să înjur şi să blestem. Era de necrezut că posedând atâtea dovezi eram totuşi neputincioşi, era monstruos ca un om să se poată servi de
legi pentru a le transforma în instrumente ale crimei. Eram dezgustat la gândul că o canalie ca Leporello putea să facă din mine un fugar, în timp ce stricata de nevastă-se râdea liniştită oferindu-se să se culce cu mine. Şi culmea, eram aici într-o casă goală, fără mâncare şi băutură şi deodată înspăimântat să-mi scot nasul afară din casă. La dracu’ cu toate astea. Nu eram un criminal, de ce mă purtam de parcă aş fi fost? La dracu’ cu toată această clică murdară. Voi rămâne.
Cum voi face ca să pot rămâne era o altă treabă. Aveam nevoie să mă gândesc la asta în faţa unei mese bune şi a unei sticle cu vin. Nu m-am deranjat nici măcar să mă schimb. Am coborât liniştit pe Caile dei Fabri şi mi-am dat seama că-mi doream un local simplu unde mâncarea mirosea frumos şi unde chelnerul era simpatic. Noaptea era plăcută şi mi-am ales o masă afară, pentru a privi cum treceau fetele din Veneţia, care sunt mai frumoase în came şi oase decât în tablourile lui Tiziano. Am comandat de mâncare şi o sticlă de vin bun şi m-am instalat ca un cetăţean cinstit pentru a-mi savura cina. Era o mâncare bună şi am mâncat cu plăcere fiecare înghiţitură. Eram destins şi chiar fericit în faţa cafelei mele, când doi carabinieri m-au cules ca pe o portocală într-un coş şi m-au dus la Chestură.
Au fost foarte politicoşi, mi-au reamintit toată rutina obişnuită şi m-au dus direct la comandant. Comandantul îmi privi actele şi mă întrebă dacă eu eram persoana: Aldo Camera, voiajor comercial. L-am asigurat că eu eram. L-am întrebat dacă eram acuzat de un delict, mi s-a spus că nu, doar voia să ştie dacă am fost astăzi după masă în piaţa San-Marco, ah, da asta explică totul, eram într-un pulovăr verde?
Nu mi-a dat nici o altă lămurire şi l-am rugat să-mi spună ce are împotriva unui pulovăr verde. A admis că nu' are nimic împotrivă, doar poate faptul că nu poate să
sufere culoarea verde. Totuşi... la ora trei după masă o doamnă, care a refuzat să-şi spună numele, a telefonat la chestură, pentru a declara că ea a identificat un oarecare Dante Alighieri Matucci, căutat pentru a i se lua un interogatoriu, îmbrăcat în felul acesta. Ea văzuse fotografia lui în ziare.
Ori comandantul era la curent cu afacerea Matucci - o afacere de politică înaltă, în care nu ar fi dorit să fie amestecat. Ştia că agenţii serviciilor secrete aveau adesea o falsă identitate deci, dacă eu eram Matucci, povestea cu actele false se putea explica uşor. Apoi scoase o fotografie a mea şi amprentele digitale luate din fişierul S.I.D. Am surâs şi el mi-a surâs, atâta tot.
Mi-a oferit o ceaşcă de cafea şi l-am rugat să-mi spună dacă pot telefona. Surâse din nou şi mi-a arătat un ordin în care se specifica să nu fie lăsat Dante Alighieri Matucci să ia legătura cu nimeni, dacă va fi capturat. Va telefona el însuşi la Milano, regreta că trebuie să facă acest lucru colegului şi superiorului său în serviciu, spera totuşi că voi înţelege că nu are nimic personal cu mine şi mă rugă să mâ simt în siguranţă în biroul său cât timp el va lipsi.
Am înţeles şi m-am servit de telefonul său în timp ce era plecat. L-am chemat pe Manzini la Milano, dar bătrânul domn nu era acasă, i-am lăsat un mesaj, eram decepţionat că n-am putut vorbi cu el, dar cel puţin Manzini va şti ce mi s-a întâmplat. Eram bucuros că murise „Chirurgul" şi nu voi avea parte de tandrele sale atenţii.
Comandantul a lipsit destul de mult, a revenit cu o figură gravă şi preocupată. M-a anunţat că eram arestat şi că trebuia să predau toate obiectele pe care le aveam cu mine, pentru care mi se va da o chitanţă. Aveau ordinul să mă reţină toată noaptea la Chestură şi să mă trimită dimineaţa la Milano.
Un brigadier m-a escortat până la celula deţinuţilor, unde am fost încuiat cu cheia. După un sfert de oră
brigadierul a revenit, acompaniat de un paznic şi de un bărbat în halat alb care avea o trusă acoperită cu un şervet alb. Se prezenta ca medicul poliţiei şi mă ruga să-mi ridic mâneca, spunea că trebuie să-mi facă un sedativ. Am protestat cu violenţă împotriva acestei încălcări ale drepturilor mele, dar medicul mi-a spus că ar fi mai bine să mă supun, altfel, ar fi obligat s-o facă forţat, am făcut deci ce mi-a cerut, mi-a pus garoul şi mi-am prezentat braţul pentru injecţie. M-am strâmbat puţin din cauza înţepăturii şi am început să număr, unu, doi, trei...
Apoi totul s-a întunecat.
CARTEA III
„Noi am schimbat toate acesteaMoiere. (Doctor fără voie)
M-am trezit, sau am visat că m-am trezit într-un întuneric şi o linişte absolută. Eram, sau visam că eram pe punctul de a zbura într-un spaţiu nedeterminat, ceva fără sfârşit. Nu eram trist, nici fericit, nici nu sufeream, existam pur şi simplu. La început aceste senzaţii îmi erau suficiente. Apoi am început să mă simt rău, mai puţin la început, apoi din ce în ce mai intens. Ceva lipsea, nu-mi dădeam seama ce anume, nu putea să definesc nimic, gândurile mele erau un vârtej de ceaţă. Pipăiam fără mâini, într-un loc care nu exista.
Ceaţa se dispersa lent în vârtejuri. încet şi cu intermitenţe începui să reunesc fragmentele risipite ale fiinţei mele. Degetul cel mare întâlni celelalte degete, limba atinse cerul gurii, am reuşit să-mi frec picioarele unul de celălalt. Atunci fragmentele deveniră un tot şi am înţeles că eu şi corpul meu eram încă împreună. Puteam ridica mâna şi amândouă mâinile, mi le-am trecut peste obraji, peste umeri, peste piept, abdomen şi organele genitale. Eram acolo, gol, întins pe o suprafaţă plană, caldă la atingere.
Atunci m-a cuprins panica. Eram îngropat de viu, eram orb, surd, mut. Când am ţipat nici un sunet nu a ieşit din gâtul meu uscat. Am început să transpir de teamă şi m-am chircit ca un fetus pentru a scăpa de oroarea de a
nu fi nimic. Panica mă cuprindea şi mă părăsea ca valul apei pe plajă. Ceaţa din mintea mea se transforma în fire şi în pânze de păianjen, dar cel puţin ştiam că am o minte de care va trebui să

Tags:
Post new comment
WGcvf9GM9t43's picture

The shoes Nike Jordan are identical towards original Air Jordans released in 1996, when Michael Jordan was at the height of his basketball career. At some malls in our area and across the country, the frenzy to acquire a pair got downright ugly. About 300 everyone was waiting to buy the shoes there.. Even so did set my DVR to record each episode. The trouble I have with Nike Air Jordan any show like this, you don't dare miss many episode, and/or. In the case of jumping sale-air-jordan time lines. WASHINGTON, DC The deadline has been extended for people to join under the Affordable Care Act. Some DC ministers today preached through the pulpit to the pews to get their parishioners covered.Union http://www.saleairjordan.ru Temple Baptist Church in Southeast DC is one kind of many churches putting out the word. Insurance Brokers and licensed DC Health Link assisters were accessible to try to make sure everybody who isn't insured gets insured from the first of the year.December 23rd is definitely the deadline to have coverage in position by January 1st, though the drop dead deadline is March 31st for open enrollment, without having a penalty.Metropolitan AME Church had also been trying to prepare its parishioners.

http://www.ashtangaphilippa.co.uk/category/common/common/report/index.cgi

http://hpcgi3.nifty.com/ho1098/iconbbs2/friendly.cgi

http://www22.tok2.com/home/brun/cgi-bin/inj-yybbs.cgi

http://hpcgi3.nifty.com/ho1098/iconbbs2/friendly.cgi

http://www22.tok2.com/home/jellybeans/cgi-bin/fantasy.cgi

Facebook Comments Box